|
|
|
|
 |
| |
Schitul de ceramica
de Vasile Voiculescu
In albinele din prisaca Profirei intrase o razmerita necunoscuta,care le rasturna toata firea si randuielile; nici mai mult, nici mai putin, albinele capiasera. Mai intai,incepura sa-si fure intre ele, de la stup la stup, mierea, ceea ce isca incaierari cu batalii grozave. Vazduhul ograzii era numai bazait furios, iar jos, pe pamant, se zbateau cocoloase de albine cu acele infipte unele in altele. E drept ca furtisagul il deprinsesera de la niste albine streine, care, in lipsa bastinaselor, plecate la cules, patrunsesera dupa jaf prin uleiele chiabure. Dar,de la alungarea talharelor, pagubasele, spaimantate de saracie, in loc sa alerge dupa hrana,se naravisera sa se jecmaneasca intre ele. Si, ca niste dusmance,se pradau unele pe altele. La inceput i-a fost greu Profirei sa creada o asemenea blestematie. Albinele ei sa se dea la apucaturi atat de nelegiuite! Nu se putea: erau de buna seama, tot niste hotoaice venite de aiurea, care savarseau asemenea fapte. Ca sa dovedeasca adevarul, a trebuit sa stea cateva ceasuri la panda la urdinisul unui buduroi, presarand cu un somoiog muiat in faina lucratoarele ce intrau si ieseau fara rost si in mare neoranduiala. Albinele insemnate astfel cu praf alb, in loc sa zboare la pajisti si sa se intoarca, incarcate, la matca lor, alergau de-a dreptul la miere de-a gata, pe la ceilalti stupi, de unde ieseau alungate si urmarite de stapanele furioase, care, la randul lor, se strecurau hoteste pe la vecine, sa-si indestuleze fara truda camara. Din ganganiile blande si cuminti de odinioara, ajunsesera acum niste muste hoate, lenese si nerusinate, numai bazait fara nici o treaba. Nu le mai pasa de puiet, ci se imbuibau ele de miere. Uitasera de roit si lasau sa se inmulteasca misuna trantorilor. In schimb, isi asasinau reginele. Astfel se pierdu, nefolosita, toata primavara intr-o invalmaseala, o dihonie si o nebunie care adusera saracia si ruina prisacii. Dar n-a fost de-ajuns atat. Curand s-a pornit printre ele o bolesnita. Albinele, toropite, nu mai puteau zbura. Slabe, sfrijite, cu aripile ofilite ca niste frunzulite zburlite de bruma, ele tandaleau pe acoperisurile uleielor, de unde cadeau jos,moarte. Profira le aduna cu matura si le ardea in foc, cum o invatasera oamenii ca sa stavileasca molima. Nici roinita inflorita, nici isopul amestecat cu indrusaim si busuioc inmuiat in aiasma n-a fost de folos. Si un miros ca de hoit imputit incepu sa duhneasca din stiubeiele ciumate. Acum, biata vadana alerga vaicarindu-se nauca de la popa la invatator dupa povete, caci prisaca era singurul ei avut, din care isi tinea copiii. Popa si invatatorul deschideau carti, puneau tacticos ochelarii si citeau... Dar molifte si sfaturi se dovedeau fara putere si de prisos. Nimic nu se impotrivea raului, si repede stupina ajunse in paragina. In stiubeiele care nu se mai puteau apara se asezasera moliile de ceara si se cuibarisera soarecii. Singurul leac tamaduitor, isi dau cu parerea oamenii, era sa le dea foc. Cativa stupi mai voinici, care vuiau inca incetisor a viata, trimitand arar cate o albina sa cerceteza gradinile, se stingeau si ei. Si asta in pragul verii, cand teii atarnau coplesiti de arome si salcamii ingreuiati de miresme. Nu mai era timp de pierdut. Vaduva nu mai avu incotro. Urgisita de cer,istovita de rugaciuni neascultate, trebui, dupa indemnul tuturor, sa alerge la vrajitoarea satului, de care pana atunci, ca femeie cu frica lui Dumnezeu, se ferise ca de ciuma. Baba isi sumese buzele subtiri ca taisul de cutit si ochii i se aprinsera de o bucurie in care luceau strelici de manie. Bisericoasa Profira,care se tinea asa de grozava, parca ar fi avut rudenie de-a dreptul cu sfintii, si pe ea, ca pe o pacatoasa, n-o baga in seama, ii cazuse acum in mana! Avea sa se razbune cum nici satana n-ar iscodi in chip mai dracesc. Femeia, plecata, si-a spus cu noduri in gat naduful, a plans si a cerut ajutor, adica sa se ridice de pe prisaca ei blestemul. Vrajitoarea a ascultat-o cu toate mintile ei la panda. Si-a dat repede seama ca nu e usor s-a prinda. S-a gandit catva timp si la urma i-a dat in soapta la ureche un sfat tainic, la auzul caruia Profira s-a scuturat infricosata, a schimbat fete-fete, si s-a impotrivit cu deznadejde. Vrajitoarea ramase stana neclintita si n-a mai scos un cuvant. Zadarnic s-a zvarcolit femeia. Pana la urma n-a mai avut incotro si, supusa, a primit sa faca intocmai. Trebuia cu orice chip sa mantuiasca prisaca, stupii ei dragi cu care se intelesese pana atunci cum s-ar fi inteles cu niste prieteni cuminti. A doua zi, duminica, Profira s-a gatit in graba si a pornit impleticindu-se la biserica. Singura, fara sa-si ia copiii, cum facea de obicei. Acolo, galbena ca moartea, n-a auzit, n-a ascultat nimic. Cu ochii tinta numai la icoana Maicii Domnului, a stat ca o neroada, fara pic de rugaciune in gura sau in gand.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
