|
|
|
|
 |
| |
- Da, urma popa, nici macar o picatura. Sunt indatorat sa-l golesc dupa fiecare liturghie, cand ma impartasesc si sa-l curat cu grija. Nu e ingaduit nici umed sa-l las. Il sterg cu naframa. Cum ai putut gasi cat sa-ti umpli gura ? Femeia tacea cufundata in durerea ei, fara sa-l asculte mai mult. Ea stia bine ca-si umpluse gura. O ardea inca puterea cea nerabdatoare a grijaniei.
- Cum era potirul ?intreba preotul, putin ingrijorat de neclintirea ei. Profira i-l zugravi intocmai. I se intiparise, odata cu toate spaimele, in minte.
- Si de unde l-ai luat ? urma popa cu cercetarea, nadajduind o incurcatura sau o abatere a femeii. Dar ea arata intocmai locul unde odihneste obisnuit vasul, precum si invelitoarea cu dungi rosii de matase si cruci de fir cusute la cele patru colturi. Preotul, clatinat, se uimi iar, dar repede isi reveni in fire: cine stie cum si cand zarise ea toate astea prin usile deschise ale altarului.
- Pe care usa ai intrat in altar ? urma sa o cerce popa.
- Pe usa din stanga, unde asteptam cand dam pomelnice si liturghii...si pe unde iesi, Sfintia-ta, cu sfintele daruri.
- Si nu te-a inspaimantat arhanghelul care o strajuieste cu sabia de foc ? Femeia se opri o clipa sa-si aminteasca.
- M-a intampinat cel cu crinul, parinte.
- Pai, vezi ca minti ?! In stanga, pe unde zici ca ai patruns, e zugravit Mihail, mormai pentru el mai mult preotul, gasindu-si cumpatul. Nu-i fi vrand acum sa cred ca arhanghelii si-au schimbat locul pentru tine.
- Stiu eu, parinte ?! gemu ea si se plesni cu palmele peste obraji, ingrozita ca a pricinuit tulburare ingerilor.
- Si ai gasit cat sa-ti umpli bine gura ?
- Da, parinte. Am sorbit tot ce se afla in pahar- marturisi ea zbucnind in plansete. Si pe urma am scuipat-o in stupi, cum m-a indemnat diavolul, ca sa ma piarda. Preotul clati din cap. Nu se mai indoia ca bietei vaduve i se strambasera mintile. Citi repede o molifta pentru dezlegarea pacatelor, spuse o rugaciune pripita si cauta s-o linisteasca, incredintand-o ca Dumnezeu o iarta pentru orice ar fi pacatuit. Se prefacea ca-i ia de buna seama smintenia si o crede. Ce folos sa se puna cu nebuna, si cum sa-i dovedeasca ratacirile inchipuirii ei bolnave! Si-i dete iertare cu inima usoar...a Dar, plecat de acolo, pasii il dusera fara voie la biserica. Nu trecuse saptamana de cand slujise, si vasul era gol, curat, cu fundul netezit, asa cum il lasase. Doar ca l-a gasit descoperit. Cine stie cum ii alunecase naframa de pe gura si el nu bagase de seama, dupa sfarsitul slujbei, cand iesise...Hotarat, femeia aiura. In urma spovedaniei, Profira ramase multa vreme jos, in nesimtire. Si iar boli cateva zile, parasita de toti, neimpacata, fara alinare.
Cand, intr-o dimineata, copiii detera buzna peste ea tipand ca in ograda au napadit niste albine care au umplut prisaca pustie. Auzul ei se deschise indata si un zumzet harnic ii patrunse urechile. Profira sari ca inviata din morti, lepada de pe ea boala, mustrare de cuget, tot ce o impovara, si se repezi afara. Se tinea oare vrajitoarea de cuvant ? Stupii, inviorati, vuiau intesati de albine, care ieseau si intrau in mare randuiala, toate, la rosturile lor, si incarcate pe la incheieturi cu pulberea florilor. Erau albinele ei. Le cunostea bine. Sporisera, dar multe purtau inca pe spate firisoarele de faina cu care le insemnase. Si numaidecat prisaca se porni pe o harnicie si o munca fara odihna, parca sa castige timpul pierdut cu boala si ratacirea. A fost o vara inadins lunga si bogata, cu belsug de flori si fanete,cu cate trei randuri de coasa. Apoi, o toamna tarzielnica, lanceda cu taraganeli si intoarceri de primavara, a dat ghies merilor si salcamilor sa infloreasca a doua oara, ca si liliacului sa se umple de ciorchini. Strugurii au huzurit neculesi prin vii pana-n gura iernii, ca si celelalte pometuri, asteptand ca albinele Profirei sa-si umple fagurii. Stupii au avut timp astfel sa roiasca de cate doua si trei ori puita numeroasa si sanatoasa, cat femeia nu mai prididea sa prinda si sa aciuieze atata norod. Dar, in toata vremea asta, ea nu a indraznit cu nici un chip sa se atinga de stupi si sa-i reteze ca sa le ia mierea. Privea uneori cu ura la albine si, muncita de ganduri, o podideau lacrimile. Ele nu strangeau pentru casa si pentru copii, ci pentru satana, in a carui slujba erau.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
