|
Feciorul de imparat se uita cu mai multa luarea minte la piciorul fetei si baga de seama cum podidea sangele din el, de-i umpluse ciorapul, pana sus.
Intoarse calul si, ducand-o pe mireasa cea mincinoasa acasa, o lasa plocon parintilor ei:
– Nici asta nu-i cea adevarata! grai el cu manie-n glas. Au nu mai aveti alta fata si nu va indurati s-o dati de la voi?
– Nu, nu mai avem alta! raspunse tatal fetelor. Da, cum sa va spun… de la nevasta dintai mai am una, o biata Cenusareasa, da nici vorba, nu poate fi ea mireasa!
Feciorul de imparat ceru sa-i fie adusa inainte, dar mastera sari cu gura, de parc-ar fi fost muscata de sarpe:
– Nu, nu se poate, inaltimea ta, ca e prea rufoasa! Nu se cuvine sa se arate in lume in halul in care e!
Dar tanarul crai tinu mortis s-o vada si starui intr-atat ca pana la urma trebuira s-o cheme vrand-nevrand. Vezi insa ca fata avusese grija sa se spele din vreme pe maini si pe obraz si cand se infatisa feciorului de imparat se inclina inainte-i, iar el ii intinse pantoful de aur. Fata se aseza pe un scaunel, scoase din picior papucul de lemn ce tragea cateva ocale si incalta condurul care-i veni ca turnat. Si cand se ridica fata si tanarul crai ii privi chipul, o recunoscu pe data, ca doar ea era domnita cu care dantuise si care-l robise cu frumusetea-i fara pereche. Si nu-si putu stapani strigatul:
– Asta-i mireasa cea adevarata!
Mastera si cele doua fete ale ei incremenira de spaima auzindu-l ce zice si ciuda le invenina intr-atat, ca se trasera la fata si se facura galbene ca sofranul. Dar feciorul de imparat nu le invrednici nici macar c-o cautatura si, luand-o pe Cenusareasa pe cal, langa sine, porni cu ea catre casa. In clipa cand trecura prin dreptul alunului, cele doua porumbite albe ca neaua prinsera a ciripi, dand zvoana bucuroase:
Vezi, conduru-i tare mic,
Dar de strans, defel n-o strange,
Si-nauntru nu e sange,
Ca n-a curs macar un pic!
Ea-i mireasa-adevarata,
Mult dorita si visata!
Dupa ce strigara vorbele astea isi luara amandoua zborul si, rotindu-se, se asezara usurel pe umerii fetei, una la dreapta si alta la stanga. Si au ramas asa, pe umerii Cenusaresei, tot timpul cat s-a praznuit nunta imparateasca.
SFARSIT
| 
