Li se strambasera gaturile uitandu-se dupa dansa, si p-aci, p-aci, era sa o piarza din ochi. Cand, o vazura coborandu-se si se infipse intr-un copac inalt dintr-o padure mare.

Fiul cel mare lua sotie pe fata imparatului vecin si se intoarse cu dansa la tatal sau. Se duse si cel mijlociu si se intoarse si el cu o sotioara mandra si frumoasa. Se duse si cel mic. Cutreiera lumea pana ce ajunse la padurea cea mare unde se lasase sageata lui. Bajbai el si orbacai p-acolo prin bunget, pana ce dete de copaciul in care se infipsese si sageata lui.

Acest copaci era nalt si gros si batran, de cand urzise Dumnezeu pamantul. Se incovriga el de dansul, si se urca pana ce ajunse de se agata de o ramura. Si din ramura in ramura, cand atarnat cu mainile, cand cu picioarele incrucisate si inclestate, ajunse pana in varf. Acolo puse mana si-si lua sageata. Se dete jos cu sufletul plin de obida si de mahnire, socotind ca este sec de noroc, caci, se gandea el, ca ce era sa gaseasca in acei copaci? Nu-i fu destul ca nu-si aflase acolo pe scrisa lui, nu-i fu destul ca facuse atata cale in desert, se mai pomeni, cand vru sa plece de langa copaci, ca se agata de spinarea lui o bufnita. Hat in sus, hat in jos, bufnita sa se duca din spinarea lui, ba. Il inhatase, dracoaica, cu ghearele, ca o gaita spurcata, si nu-l slabea nici cat ai da in cremene. Mai se suci, mai se invarti sa scape de pacoste, si nu fu nici un chip. Daca vazu si vazu, se hotari si el a se duce acasa cu saxanaua in spinare si o lua la drum.