-Buna ziua, mai ciobane.

-Multumim dumitale. Da' incotro?

-Pana aici, mosicule. Rogu-te, fie-ti mila si da-mi olecuta de cas, ca sunt calator si de foame ma abatui pe aici. Crede-ma, tata, ca de foame nu vaz inaintea ochilor.

-He, mosule, zise ciobanul, ti-as da cu draga inima, da nu pot, pacatele mele.

-De ce?

-Apoi, cum ma departez, vine un lup din padurea ceea si-mi hartapane o oaie; ba-mi mursica si din celelalte.

-Asa? Apoi du-te fara grija, daca e numai p-atata, ca pazesc eu in locu-ti.

-Bine, ma duc.

Si a plecat ciobanul. Dar lupul, atunci atat i-a fost. Cand se uita unchiasul, il vede venind cu limba scoasa dinspre padure si... gadina da fuga la turma...

Da atunci ce sa vezi dumneata? Unchiasul odata scoate din san doua mere si le arunca inaintea lui, asa ca se dau de-a dura pe langa turma... S-apoi, minune... S-au facut din cele doua mere doua lighioi, amandoua la fel cu lupul, dar ceva mai mici; lighioi care pana atunci nu mai fusesera pe pamant.