|
Era pe vremea domnitorului Grigore al II-lea Ghica, cand Comisul Ionita, tanar si plin de vigoare, avea o mare responsabilitate: trebuia sa duca o iapa din herghelia domneasca de la Iasi pana la Suceava. Iapa era un animal deosebit, puternic si frumos, iar misiunea era una importanta, caci nu oricine putea calari un cal domnesc.
Increzator si bucuros, Ionita a pornit la drum. Calatoria a fost placuta la inceput, dar, pe drum, a ajuns intr-un loc pustiu, unde a fost atacat de o ceata de haiduci. Acestia, flamanzi dupa prada, l-au inconjurat si i-au cerut sa le dea iapa.
Comisul Ionita a inteles imediat ca nu putea scapa prin lupta. Era singur si neinarmat, iar haiducii erau multi si inarmati. In loc sa se panicheze, a folosit istetimea si abilitatea de a vorbi convingator. Cu o voce sigura, le-a spus ca iapa nu era un cal obisnuit, ci una din herghelia domnitorului.
- Fratilor, daca luati iapa asta, sa stiti ca luati calul lui Voda! Si pe cine fura de la Voda, blestemul domnesc nu-l iarta!
Haiducii s-au uitat unul la altul. Cuvintele lui Ionita au cazut asupra lor ca un fulger. Superstitiosi si tematori de mania domneasca, s-au gandit ca, daca il fura pe Voda, vor avea parte de mari nenorociri. Au inceput sa susoteasca intre ei, nestiind ce sa faca.
In cele din urma, cuprinsi de frica si respect pentru autoritatea domneasca, haiducii au renuntat la prada si l-au lasat pe Comisul Ionita sa plece in pace.
Asa a reusit Comisul sa duca la bun sfarsit misiunea sa, fara sa ridice macar o arma. Istetimea si cuvintele bine alese l-au salvat dintr-o situatie care putea fi mortala.
Incheind povestea, Comisul Ionita se umfla in piept si isi netezeste mustata, privindu-si ascultatorii de la han, care radeau si se minunau de iscusinta lui. Si astfel, la Hanu Ancutei, intr-o noapte plina de povesti, oamenii au mai aflat o isprava din vremurile de altadata.
SFARSIT.
|
