|
|
|
|
 |
| |
Apoi, cand negustorul ajunsese deja la capatul puterilor, spiridusul ii striga cu un glas subtirel:
- Uite aici! Hai inauntru ca o sa avem grija de tine.
Iar negustorul vazu cu uimire cum in fata lui se ridicase un castel imens. Dupa ce-si duse calul in grajd si ii dadu sa manance fan, negustorul intra in castel pe urmele spiridusului.
- Hai aici, langa foc, il indemna spiridusul. Cred ca ti-e foarte frig si, de asemenea, foame.
Un foc strajnic ardea in camin, iar cand negustorul se apropie de masa, aceasta se si umplu cu tot felul de bucate.
- Mananca, ii striga spiridusul, razand pe infundate de uimirea ce i se citea negustorului pe chip.
- Iti multumesc din suflet, ii raspunse el, apoi se aseza la masa si manca pe saturate.
Satul si topit de caldura, negustorul ostenit adormi la masa. Chiar si spiridusul, incalzit de dogoarea focului, cazu intr-un somn adanc. Iar pe cand dormeau amandoi, o aratare imensa ii urmarea in tacere din balcon. Dimineata, cand se trezi cu forte proaspete, negustorul ii multumi din nou spiridusului pentru ospitalitate.
- Trebuie sa ma duc inapoi la fetele mele, ii zise el, amintindu-si amarat cate necazuri avea. Si, trecand pe langa poarta, negustorul privi cu mirare la o tufa de trandafiri inflorita ca prin minune in mijlocul nametilor de zapada. Vazand trandafirii, isi aduse aminte de mica rugaminte a Frumoasei si se intinse sa rupa una din florile acelea fermecatoare.
- Nu, striga spiridusul. Dar era prea tarziu.
 Dintr-o data, in fata ochilor sai se ivi o aratare dintre cele mai fioroase, care striga la el cu un glas tunator: - Asa ma rasplatesti pentru bunatatea mea, furandu-mi din nepretuitii trandafiri? Pentru asta o sa platesti cu viata. - Imi…imi pare rau, baigui negustorul. L-am luat pentru fata mea. - Fata ta? urla bestia. Daca te iubeste cu adevarat, sa vina aici, in locul tau. Dar daca nu te iubeste, ai sa te intorci chiar tu, in decurs de trei luni. Si acum, du-te! Cum nu avea alta scapare, bietul negustor ii promise ca se va intoarce. Apoi, incaleca pe cal si porni spre casa, cu inima coplesita de durere. Dar cand ajunse acasa si ii dadu trandafirul Frumoasei, fericirea ei ii lumina sufletul. - Vai, Frumoaso, ii spuse el mahnit, daca ai sti care e pretul acestui trandafir! Apoi fetele il ascultara uimite cand le povesti de castelul Bestiei si de cumplita porunca. - O sa ma duc eu in locul tau, tata! striga Frumoasa. Decat sa mori pentru mine, mai bine sa fiu prizoniera Bestiei. - Sa nu aud de asa ceva! ii raspunse negustorul. O sa ma intorc acolo cand se vor scurge cele trei luni. Surorile cele mari o privira pe mezina cu mahnrie. Cele trei luni se scursera repede si, in ultima dimineata, Frumoasa, cu pantofi in mana, sa nu faca zgomot, se strecura afara din casa. Puse saua pe calul cel bland al tatalui sau, incaleca si, in tacere, isi lua ramas bun de la cei ai casei care inca dormeau. Stia ca o sa-i fie tare dor de ei, dar ii dadea putere gandul ca o sa-si salveze tatal de la moarte.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
