- Asa este, luminate imparate, ca puterea nu ti-a fost de nici un folos spre a-ti tamadui muierea ? intreba praslea.
- Asa este, inteleptule.
Multumit de raspuns, fratele cel mic pleca la casa lui. Mai trecu ce mai trecu si fu din nou chemat inaintea craiului. De data aceasta, poporul, numultumit de birurile nebunesti, ameninta cu razmerita tocmai cand un imparat dinspre miazazi se pregatea de lupta. Inteleptul aduse inaintea scaunului imparatesc mai multi tarani destoinici si le grai:
- Oameni buni, daca maria-sa va micsoreaza birurile, binevoiti sa mergeti la oaste pentru a va apara tara?
- Mai incape vorba ? zisera oamenii.
- Te invoiesti, imparate, sa micsorezi birurile?
- Ma invoiesc, zise el daca nu avu incotro, bucuros totusi ca scapase de razmerita.
Multumiti, taranii luptara mai bine ca niciodata si dusmanul fu izgonit numaidecat din tara. Dupa asa isprava, fratele cel mic spuse din nou craiului:
- Asa este, maria ta, ca puterea nu ti-a slujit la nimic nici de data aceasta?
- Adevarat, recunoscu el cu jumatate glas.
Omul cel intelept tacu si se duse la ale sale. Mos Vreme depana ce mai depana din firul sau nesfarsit si iata ca trimisii imparatului batura pentru a treia oara la poarta inteleptului. Ce se intamplase? Acum, insusi carmuitorul cazuse bolnav si, temandu-se ca va inchide ochii, era framantat de fel de fel de ganduri.
- Milostivule, grai imparatul, mi-e teama ca mor si tare as vrea sa-mi mai vad o data fratele pe care, in ticalosia mea, l-am dat uitarii. N-as vrea sa inchid ochii inainte de a-i cere iertare. Ajuta-ma sa-l gasesc si te voi face omul cel mai bogat din imparatie.
- Sarmane, tot la bogatie iti sta gandul cand trupul tau sta gata, gata, sa-si piarda sufletul bolnav de atata trufie?
Imparatul nu zise nimic.
- La ce folos iarba puterii, maria ta, daca ea te-a orbit intr-atata incat nu-ti recunosti fratele ?
- Tu? zise imparatul plangand. Tu esti, fratioare ?
- Eu, maria ta, cel care a ales floarea intelepciunii.
- Buna alegere ai facut, mai zise imparatul si se stinse sfaramand in pumn ceea ce mai ramasese din iarba puterii.
Daca vazura asa, supusii il urcara pe praslea in locul raposatului si se bucurara cate zile au avut de binefacerile florii intelepciunii.
