|
|
|
|
 |
| |
Domnul Vucea
Auzisem eu de turci, de muscali si de nemtii cu coada; ziua, la miaza-mare, ii vedeam inaintea ochilor cu palose late, cu sulite lungi, calari pe cai, sarind gardurile mahalalei, ca si cum ar fi sarit o dara de bou; ii vedeam robind roate de copii si de muieri, lasand in urma lor jale si nori grosi de pulbere. Dar oricat m-ar fi spaimantat si fericit lumea basmelor s-a povestilor, cand mi-aduceam aminte ca de la S-ta Marie o sa trec la scoala domneasca, din coloarea de negru, uitam si de turci, si de muscali, si de nemtii cu coada, si de "tara cocorilor".
Ma apropiam cu gandul, sfiicios, tremurand, d-acea vestita scoala, ca de un urs impaiat, gata sa fug. Mi-era frica si mi-era draga. si mi-era draga fara sa banuiesc nici cum e, nici unde e. Doua lucruri aflasem: ca e "domneasca", iar nu cum era a noastra din curtea bisericii, si ca dascalul e "profesor", trebuind sa-i zici "Domnul", iar nu cum ii ziceam noi, la al nostru, "Nea Nicuta". De pe la San-Petru eu imi luam ghiozdanul, ii treceam baierile pe dupe gat si colindam pe aceleasi carari din gradina noastra, zicand ca am plecat la scoala domneasca. Uneori imi legam de mijloc, c-un crampei din franghia mamei, taiat pe furis, si pe Grivei, si-l luam cu mine. Canele casca de caldura, repezea capul dupe muste, clantanind dintii. Eu ii vorbeam de scoala domneasca:
- Hai, mai Grivei, mai, nu fi lenes. Acolo e scoala, nu gluma... profesor mare si invatat, iar nu ca Nea Nicuta, care se incurca cand zice cazania... Mai Grivei, este asa de grozav profesorul ca, d-ai vrea, chiar si tu ai invata carte... Ci lasa mustele, nu fi prost... Sa-i zici "Domnul" ca, de nu, iti mananca coada... si sa nu scoti limba d-un cot, ca-ti mananca si urechile, bunatat' de urechi, mai Grivei, mai... Cate nu spuneam si pisicii! Parc-o simt si acum, ghemuita in san, calda si moale. Torcea, cu capul pe gura camasii, cu ochii lenesi si galbeni.
- He! he! Martinico... hai la scoala domneasca, ca sunt profesori buni... Sa nu-ti fie frica... Daca ai invata adunarea, isi da un soarice... la scadere iti da doi... la fractii te face imparateasa soaricilor... Daca nu te-i sili, sa stii, draga Martinica, ca te ia de coada, te invarteste de trei ori si-ti crapa fierea de pamant...Voiam sa sperii pisica. Pisica, sfarr-sfar, inchidea pleoapele lenes si nepasator, iar mie imi treceau fiori reci d-a lungul spinarii, caci eu credeam pe profesor atat de mare, ca mi-l inchipuiam mai mare si mai tare ca tata chiar... Doamne, dar daca, in loc sa ia pisica de coada, m-o inhata pe mine d-un picior?... Se ducea chieful pe copca, si ma intorceam acasa, insirand pisicii vorbe de mangaiere:
- Lasa, Martinica, nu fi fricoasa ca Domnul e bun... nu bate la palma... nu pune in carca ca sa traga la spete... nici nu te-asterne cu talpile la falanga, ca Nea Nicuta, cand bea ce-a strans cu discul. Mai erau cinci zile pana la scoala domneasca. Toate lighioile din curte aflasera ca va sa ma duc la o scoala mare. Canele, pisica si cei patru cai ai tatii stiau pe de rost cum trebuie sa fie in ochii Domnului: nici unul nu s-ar fi dus fara botini in picioare, caci desculti nu i-ar fi primit decat Nea Nicuta, c-un sfant pe luna. Noaptea visam scoala: un palat mare, mare si frumos, ca in basme, cu porti de fer, cu geamlacuri, cu usi de clestari, cu ziduri vapsite ca niste icoane, si mai impodobite decat steaua lui Nea Nicuta, incondeiata de Burghelea, zugrav vestit, caruia ii frecam vapselele intre pietre numai ca sa ma uit la el zile intregi cum din nimic scotea sfinti, ingeri, draci, cai si balauri. Veni si ziua de scoala domneasca.
Abia se luminase. Ma destepta frate-meu, care invata la o scoala si mai nalta, si citea pe carti cu oameni cu pantalonii scurti si umflati, cu palarii mari, cu funde la ciorapi, cu sabiile mai mult scoase decat in teaca. Mi-aduc bine aminte ca unul sarea de la al cincilea cat, si c-o mana isi tinea palaria. Grozav ii era de palarie! De la Nea Nicuta apucasem sa citesc pe silabisite. Frate-meu ma invatase sa citesc ca pe apa in cartea de citire. La "cand cu ciuma lui Caragea, se raspandeau orasenii prin sate si satenii prin pustii", nu m-ar fi oprit nimeni din turuiala. O ziceam dintr-o rasuflare. Ba uneori uitam sa intorc foile si tot nu faceam gresala. Frate-meu ma mai invatase cele patru socoteli si fractiile. Ce stiam mai bine era tabla lui Pitagora. Ma invatase si istoria cu sase domni vestiti: Radu Negru, de care as fi jurat ca fusese roman neam de arap; Mircea cel Batran, in capul meu, se incurca in barba; Alexandru cel Bun, ala voda, vezi; stefan cel Mare de care radeam sa ma prapadesc, gandindu-ma ca fusese asa de pitic ca aprodul Purice se pusese piua ca el, stefan cel Mare, sa incalece calul; Mihai Viteazul ma facea sa tai cu nuiaua varfurile de stir de urzici cand il spuneam pe dinafara; si, in sfarsit, Constantin Brancoveanu ma facea sa plang de cate ori il taiau turcii pe el si pe coconii lui. Si spunea c-o sa ma scrie d-a dreptul in clasa a treia. Ma destepta. Tresarii. imi tacaia inima. Si-mi zise:
- Sa nu-ti fie frica. Sa spui tare si deslusit.
- Tare... da...Si nu vedeam inaintea ochilor de frica.
- Si deslusit.
- Si deslusit...
- Sa nu tremuri.
- Sa nu tremur... Si mie-mi clantaneau dintii in gura. Ma imbracai; ma spalai cu apa rece; ma incaltai cu niste pantofi noi; mama ma pieptana si ma saruta pe frunte, asa ca o pricepui... "Sa nu-ti fie frica, sa nu ma dai de rusine"... Stiam eu in cate feluri saruta mama: altfel de eram bolnav, altfel cand o ascultam, altfel cand invatam lectia, altfel de plangeam si voia sa ma impace, si cu totul altfel ma saruta cand ma trimise la scoala domneasca. Pe drum, bonca-bonca, ma impiedicam de toate pietrele. Inima imi zvacnea cum imi zvacnea cand altii se incercau sa-mi ia zmeul de coada. Si tocmai departe, dincolo de S-tu stefan, frate-meu se opri si-mi zise:
- Aici e scoala. Scoala!...
Mi se opri rasuflarea. Facui ochii mari. Nu-mi venea sa crez. Aceea sa fie scoala domneasca? Niste case lungi, pitici si darapanate. Dar n-avea porti inalte de fer, caci n-avea de loc. in fata scolii, o veche pivnita, plina cu gunoi; in jurul ei, o curte mare cu balarii. Asa case vazusem si eu. Frate-meu ma lasa in curte. O sumedenie de copii tipau, se zbeguiau, sareau intr-un picior la sodron, se jucau cu samburi de roscova si cu nasturi. Poi asa scolari mai vazusem si eu!... De nu m-ar tranti... si iaca, frate-meu ma lua de mana si-mi zise incet:
- Sa mergem in clasa a treia. Directorul mi-a dat bilet sa te inscriu. Cand intrai in clasa vazui o vergea lunga, galbena si lucioasa, rezemata de masa profesorului, a Domnului. Domnul - un om nalt, slab, cu barba rara si inspicata. Domnul era incruntat si galben. Domnul striga pe baieti c-un glas ascutit. Baietii stau ca sfintii in banci. Vro trei, cu urechile rosii si aprinse ca focul, in genuchi, langa o tabla neagra; lacramile le picurau in cartile deschise si aduse la varful nasului. Vergea, lacrami, urechi rosii, Domn uscat si nalt... Sa dusese curajul!... Dardaiam. si frate-meu, dupa ce vorbi incet cu profesorul, imi sopti:
- O sa te asculte, sa spui tare si deslusit. Si pleca. imi venea sa ma iau dupa dansul. si n-am plans, nu de rusine, ci de frica. Domnul se uita la mine cu niste ochi osteniti. Intrasem in pamant. Cand deschise gura, mi se paru ca ma si inghite.
- Ei... baiete... de cati ani esti?
- De opt... am implinit la San-Petru... Glasul imi tremura ca si cum mi-ar fi batut toaca pe beregata.
- Stii sa citesti?
- Stiu...
- Scoate "Lectura". Bag mana in ghiozdanul facut de mama dintr-o foaie de cuadrilat si scot Lupul si mielul. Asa ziceam noi cartii de citire, fiindca incepea cu: Lupul si mielul... Ceru si el o carte s-o deschise. Mie-mi juca cartea in mani si-mi juca pana cazu jos. Baietii rasera. Ma aplecai sa iau cartea. Domnul striga asa de tare "tacere", ca incremenii cum eram, adus de mijloc.
- Ia-ti cartea! Deschide-o la foaia 50 si citeste! Luai cartea. O deschisei. Eu o intorceam la foaia 50, ea se intorcea la foaia 80, la Ciuma lui Caragea. La 50 era Tentatia.
- Ci zi odata, motologule! Eu, de frica, incepui:
- Tentatia!... Cartea se deschise la foaia 80; si eu, trage-i tare si deslusit:
- Cand - cu - ciuma - lui - Caragea - se - raspandeau - orasenii - prin - sate - si - satenii - prin pustii... Scolarii pufnira in ras.
- Dastul, vad ca stii. Ce-ai invatat la aritmetica?
- Adunarea, scaderea, inmultirea, impartirea si fractiile vulgare cu adunarea, scaderea, inmultirea si impartirea lor.
- Cat fac 25 de magari si cu 15 boi?
Ma gandii eu, ma razgandii. imi dam cu socoteala: asta nu e adunare, ca frate-meu imi da sa adun tot lucruri de un fel, si asa zicea el ca este adunarea. Ei, trebuie sa fie inmultire. Dar frate-meu ar fi fost mai bun, mi-ar fi spus cat a dat pe un magar si pe un bou, ca sa pot spune cat fac toti la un loc. Daca vazui ca nu se poate altfel, ma hotarai sa raspund:
- Domnule, nu pot face socoteala pe magari si pe boi, ca tata n-are decat cai... la cai m-as pricepe... Eu stiam ca tata cumparase un cal, pe Micul, cu 200 de lei. Domnul rase, scolarii pufnira, pe mine ma podidira lacramile.
- Fie si pe cai! Ei, acum sa te vaz! Ma duc la tabla; iau tibisirul; il scap de vro trei ori din mana si incep sa socotesc magarii si boii in cai, pe pretul Micului, adica pe 200 de lei. Adun 25 de magari cu 15 boi, inmulteasc suma cu 200 de lei si ma intorc spre profesor. El se uitase in jos si nu vazuse nimic din socoteala mea.Tusesc bine si strig:
- Opt mii , Domnule! Razi Domnul, si razi, si razi! Cand se potoli, zise, privind in tavan:
- Auzi, 25 si cu 15 sa faca 8 000! Monitor general, ia-l si du-l in clasa a doua! Monitorul general ma inhata de maneca si ma scoase pe use afara. Pe drum imi spuse: "Te-a dat indarat". Dupa cateva invartituri, deschise o use. Intrai in clasa a doua si dadui cu ochii de un profesor cu barba alba.
- Domnule Vucea, pe dumnealui l-a dat indarat domnul Petran.
- Ha, ha, tatarul, indarat tatarul... ha, ha, tatarule!... bine, tatarule!... Asa incapui eu pe mana Domnului Vucea. Dupe o luna de zile intelesesem rostul invataturii si cunosteam bine pe domnul Vucea.Multi ani l-am visat. Chiar acum il vaz inaintea ochilor. Scund, grasuliu, cu parul marunt si incaruntit, cu barba ascutita, potrivita din foarfeca, mai mult alba, si alba ca zapada in varful ei netezit; niste ochi verzui, mici si repezi; o fata galbuie, curata si fara pic de sange. Iarna sa cocolosea intr-o bunda cu blana latoasa, vara insa iti ramaneau ochii la el de frumos ce era imbracat: haina albastrie, pantaloni negri, jiletca de dril nautiu, calcata si lustruita, un lant de aur, gros ca pe deget.
Si ce curat! isi stergea ghetele cu batista, dadea necontenit bobarnace gunoaielor de pe haine, si dupe bobarnac sufla de trei ori, scurt si repede, si dupe ce sufla facea din gatlej: "hea, hea". Dar cand mergea, Domnul Vucea nu era de fel ca ceilalti oameni. Ne uitam la el de departe. Pasea iute, marunt, usor, ca un soarice, si scuipa in urma cand trecea pe langa murdarii; daca era noroi, calca din peatra in peatra, tot in crestetul pietrelor, scuturand picioarele ca o pisica. La usea cancelariii isi coprindea barba in mana dreapta, s-o netezea, ridicand buza de dasupra in sus, ca si cum ar fi marait; mustatile si le clantanea intre degete; deschidea mana, sufla intr-insa, tusea si intra pe usa binisor, fara sa i s-auza pasii. Lectiile mergeau struna. Nu invata nimeni nimic.
Clasa avea saisprezece banci; bancile aveau saisprezece "primi" si saisprezece "monitori"; peste monitori erau trei "monitori generali": doi de invatatura si unul de "ordine". "Generalii" ascultau pe "monitori"; "monitorii" ascultau pe "primi"; "primii" ascultau pe scolarii fara grad. scolarii dau "interes" primilor, primii monitorilor; monitorii ungeau pe generali; iar generalul de ordine, care nu punea note la invatatura, ci numai insemna, cu o cruce, cu doua si cu trei, pe cei ce nu sta smirna, cand ii venea lui pofta "sa se auza musca in tavan", lua ce putea de la monitori, primi si scolari. Generalii bateau pe toti; monitorii, de la primi in jos; primii, pe scolari; scolarii sa tarnuiau intre dansi.
Pentru nota "rau" nu dadeai nimic; pentru "binisor": pane, branza, masline; pentru "bine" faceai bogaciul, simitul si placinta pe din doua; pentru "prea bine", pe langa celelalte, mai daruiai arsice si condeie de fer noi; pentru "foarte bine", ceva gologani, mai ales din banii noi cari tocmai p-atunci iesisera; "eminentele", "eminenta mica" (e) si "eminenta mare" (E), cu ajutorul bancutelor si a jumatatilor de sfant. Generalii aratau monitorilor sa invete "d-aici si pana aici"; monitorii, primilor; primii, scolarilor. De obicei, Domnul Vucea, cand intra in clasa, noi fiind toti cu ochii pironiti in carte, incepea sa cerceteze notele. Pe "binisor" ii tragea de urechi, lui "rau" ii tragea la palma cu linia lata, cu nuiaua sau chiar cu linia in patru muchi cand sa facea foc.Oh! Atunci era nespus de rau! Se scarpina in barba, repede de nu i sa vedeau degetele, si poruncea fara mila:
- Da-i zece tatarului, da-i zece!... ha! tatarul!...zece!... cinci cum o fi si cinci pe dunga! Generalii trageau strasnic. De cate ori auzeam "jart", auzeam si "aoleo"! Inima noastra, cat puricele, dodata sa umfla si ni se poticnea rasuflarea. Mi-aduc aminte ca odata am strans ban cu ban, din ce-mi da mama, pana am facut o jumatate de sfant. Doua saptamani nu luasem decat binisor si rau. M-a zguduit de urechi, mi-a tras la palma, iar in ziua cand era sa ajung la linia in patru muchi, la "cinci cu o fi si la cinci pe dunga", am dat monitorului o jumatate de sfant. in ziua aceea mi-a dat: foarte bine, eminente mici si eminente mari. Domnul Vucea, vazand asa minune, s-a scarpinat in barba s-a ras, un ras necajit.
- Ha, tatarul, vezi, tatarul, cand vrea invata tatarul, da-i trei pe dunga ca poate si nu vrea! Lunea la Domnul Vucea era de spus. Spusul era cronica mahalalelor. Vucea sta pe catedra, cu capul rezemat in mani, coatele pe catedra. Un scolar repezea mana in sus, cu doua degete intinse.
- Ha, ce este?... S-a intamplat ceva?
- E de spus, Domnule Vucea.
- Bine, tatarule... spune, tatarule! Si incepea.
- Un geambas da la prastie un cal neinvatat; un copil mic, jucandu-se si nebagand de seama, a intrat in aria calului; calul l-a calcat in picioare si l-a facut praf; pe copil l-au ridicat mort, cu capul zdrelit si leoarca de sange. Domnul Vucea se cutremura, se ingalbenea si, incheindu-se la haina, zicea:
- Ha... tatar de copil! Se scula altul si incepea.
- Langa noi au calcat hotii. in casa erau cinci copii. Doi dormeau cu ma-sa si trei cu tat-sau... Mi-e frica sa mai spui, domnule Vucea... Vucea, tremurand, intreba:
- Pe copii i-au omorat?
- La trei le-au taiat capul cu satarul... celorlalti le-au bagat pumnul pe beregata...
- Oh!... tatarii!... Dar pe muma?
- Mumei nu stiu ce i-au facut... s-au strans-o de gat cu stergarul...
- Vezi, tatarii!... Ce i-or fi facut?... s-au omorat-o blestematii... dar pe barbat?
- Pe el l-au jupuit de la talpi pana la crestet, apoi l-a dumicat bucatele si l-au facut morman in mijlocul casei; in varful mormanului i-au pus capul cu dintii ranjiti...
- Oh! Oh!... cu dintii ranjiti!... Pripasel, vin-aici, ticalosule!... Vin-aici! Pripasel era catelusul lui cret, de care nu se despartea.
- Vin-aici! striga Domnul Vucea, si incepea sa se plimbe prin clasa. Si al treilea se scula, ca el stie una "mai frumoasa". Apoi venea al patrulea s-al cincilea, cu scorneli cari mai de cari mai incornorate.
Suna de iesire. Rugaciunea. Sa mantuia clasa. Dupe pranz, tot lunea, era cercetarea vestmintelor s-a palariilor. Vestmintele sa fi fost curate si carpite. Palariile si caciulele cu baieri pe dupe gat, atarnand pe spate. Domnul Vucea ne lua pe rand. Dupe el mergeau cei trei generali: unul cu nuiaua, altul cu linia lata si cel mai infiorator, cu linia in patru muchi. Pana sa cerceteze pe toti, pana sa faca morala unora si pana sa bata pe cei de cuviinta, clopotul suna de iesire. Cu totii saream in picioare. Un general zicea imparate ceresc, Crezul si Lumina lina. Domnul Vucea umbla binisor si pe furis cu nuiaua in mana, ca sa umfle pe cei ce n-ar fi stat drepti si smeriti inaintea lui Dumnezeu. Si adeseori, cand ajungeam pe la "si iarasi va sa vie sa judece viii si mortii", s-auzea cate un: "jart, trosc, pleosc, aoleo! ha! tatarule!" Iaca lectiile de lunea. Joia dupe pranz nu invatam, era odihna traditionala de la mijlocul saptamanii. Dimineata era ordinea si invatatura practica. Domnul Vucea, insotit de generalii armati, intreba pe fiecare in parte o sumedenie de lucruri cu raspunsurile lor stiute de mai nainte.
- Cum trebuie sa vie scolarul la scoala?
- Cu lectiile invatate.
- Cum trebuie sa stea scolarul in banca?
- Drept, cu caciula pe spate si cu ochii pe carte.
- Cum trebuie sa mearga scolarul pe ulita?
- Linistit, sa nu asmuta canii, sa nu injure si sa nu se bata.
- Cate natii sunt in Principatele Unite?
- Mai multe, dar cei mai multi si mai destepti sunt cei patru milioane si jumatate de romani, caci romanul pacaleste pe toti ceilalti, pe turc, pe muscal, pe neamt, pe tatar, pe popa si pe tigan.
- Cum deosebeste romanul pe grec de roman?
- il pune sa zica: "retevei de tei, miriste de mei".
- si cum zice grecul?
- Pitigaindu-si buzele, pelticind si stropind, zice: "retavela tela tin de la miliste mela".
Se ispravea si cu joia. Puneam cartile in ghiozdan, ne rugam pentru "minte, invatatura si sanatate, parinti si profesori" s-o tuleam la poarca, la arsice si la zmeu. Sambata era randuiala de duminica. Manele, obrajii, urechile, gatul si parul sa fi fost spalate cu sapun, iar unghiile taiate. incepea inspectia de dimineata. La palma iti tragea cu linia, peste obraji lipea cateva tatarului, de urechi te incalzea, de par te da cateaua, la ceafa burdusea pe tatar. Cu unghiile era invrajbit rau. Daca nu erau bine taiate, faceai mana puica, strangand degetele floare, cu unghiile in sus, apoi, cu linia in patru muchi, judeca puica tatarului. si era judecata grea, ca tipam ca din gura de searpe. Iar Domnul Vucea, jucand pe picioare si scarpinandu-se in barba, ca si cum ar fi cantat p-o chitara, radea, clipea repede si zicea mereu:
- Fa puica, tatarule!... Iata cum zvacneste tatarul!... parca-l omori... Da-i bine, general! Mai una... mai cinci... si in loc sa scaza, suia mereu, de ce strigai mai tare. Martea, mercurea si vinerea. Scotea pe un general la tabla ori la harta. Monitorul general bolborosea capitalele catorva judete, facea pomelnicul partilor de cuvant, incurca pe tabla un caz de inmultire, la al carui sfarsit n-ajungea niciodata. Domnul Vucea casca, se freca la ochi, se scarpina in barba, pana i se ura.
- Destul, tatarule... Vaz ca stii... Bine, tatarule...Acum sa prindem un tatar... Treci la loc. "Cuvantul de ordine." Monitorul general striga cu glas tare:
- Ochii pe carte, gandul la lectie, liniste profunda si far' de miscare. Cinci dintr-o data si oprit! "Cinci dintr-o data si oprit" insemna ca cel ce va misca o mana sau va intoarce capul cat de putintel va manca cinci nuiele la palma si-l va inchide la arest pana noaptea. Toti incremeneau cu ochii in carte.
Domnul Vucea inchidea ochii. Sa prefacea ca doarme (uneori dormea cumsecade). isi rezema capul in mani, acoperindu-si fata cu degetele resfirate, ca sa prinda vrun tatar. Dupe un ceas de amortire tampita, ne apuca ameteala. Ne auzeam rasuflarile. Ideea d-a nu misca ne obosea si capul incepea sa ne tremure. Locul unde fundul testii sa injuga cu sira spinarii ne durea. De era vara, naduseala incepea sa ne curga pe obraji si pe dupe urechi, in jos, d-a lungul gatului. Cu neputinta ca cei mai slabi sa nu miste o mana, un picior; sau, gadelati de siroaiele de naduseala, sa nu vrea sa se stearga. Dastul! Nelegiuirea se pedepsea. Domnul Vucea tresarea vesel de pe catedra, se scarpina in barba si striga multumit:
- Ha, tatarul! Am prins un tatar! General de ordine, cinci si oprit! Cand nu era prinsul era paratul de arsice.
- Ei, ce dracos mai are arsice? intreba Domnul Vucea. si copiii, unii rai, altii din prostie, incepeau:
- Cutare a spalat pe cutare de zece capre s-o miala.
- Ha, tatarul!...
- Cutare are un ciorap plin de solbe.
- Ha, tatarul!...
- Cutare are cinci ichiuri plumbuite, trei din dreapta si doua din stanga.
- Ha, tatarul!...
- Cutare a facut un "pui-de-giol" de douazeci de capre.
- Ha, tatarul!...
Si pe toti ii insemna. A doua zi trebuia sa aduca ichiurile, caprele, mielele si solbele lucioase, caci altfel ar fi mancat la palma dimineata, dupe pranz, in toate zilele, pana le aducea. Cel care n-avea atatea arsice plangea la ma-sa si la tat-sau ca sa-i dea parale si sa cumpere cate ii lipsea. Dupe ce Domnul Vucea umplea cu oase toata cutia de la catedra, venea mezatul.
- Ei, acum sa vedem, cum se vand "gioalele" ? si noi, gata:
- La S-tu stefan, trei capre s-o miala la trei parale.
- La Olteni, patru capre.
- La Delea-Noua, trei.
- La Lucaci, trei s-o miala.
- La Troita, ichiurile p-un firfiric.
Domnul Vucea impartea comoara la care jinduiam cu totii. insemna ce da fiecaruia, si in timp de trei zile trebuia sa-i aducem banii. in ziua cand primea paralele ne batea fericea... nu batea pe nimeni! Dar cand perdea pe Pripasel... ce noroc pe unii mai mari! Cate zece se sculau sa spuie ca banuiesc ei cam pe unde sa fie Pripasel.
- Eu stiu o cateluse in cutare ulita...
- si eu alta mai frumoasa, pe dincolo...
- Eu, una alba si creata, a unui doctor...
- Ha, tatarul, e crai ticalosul! Sa mi-l gasiti, ca mahnesc pe cocoana... (Cocoana era femeia lui). Ce crai de tatar!... Mic s-al dracului... Si indata plecau cate zece dupe Pripasel, dar numai din cei mari si cari dovedeau ca au bani sa cumpere salam, sunca si carnati, ca sa poata momi pe Pripasel. Dar si noi, cei mai mici, aveam partea noastra. In timpul verii, pe caldura si zapuseala, Domnul Vucea asuda mult. si tinea la viata ca un pusnic la Dumnezeu. Ne trecea pe toti intr-o odaie - clasa noastra avea doua odai despartite la mijloc c-o use - se dezbraca, scotea camasa si trimetea pe unul mai mic sa i-o usuce la soare. Trebuia sa-i intindem camasa numai pe pelin, ca altfel "cinci dintr-o data si oprit". Intr-o zi ma trimese si pe mine. Marturisesc pacatul. Am trecut pe la putina cu apa si i-am trantit pe camase doua cani, pline, rase. Pana la patru n-a fost cu putinta sa se usuce. si m-am plimbat de la camase la Domnul Vucea, spunandu-i intruna:
- Nu se usuca, Domnule, e asudata rau. Domnul Vucea n-avea slugi. Afara de bucatareasa, slugi eram noi. Pe cei saraci si neimbracati nemteste ne insirase pe lista targuielii. Cand ne-a randuit la piata si la bacanie a strigat catalogul.
- Cutare!
- Aici!
- Ha, tatarul... nu e bun... cade cu cosnita...Nu era bun.Fireste ca nu.Era voinic, sanatos, rumen la fata, dar cu pelita subtire, mani albe, palarie de pai, frumos impletita si ghete lustruite.
- Cutare!
- Aici!
- Bine... Bravo tatarul, bun!... pe lista.Bun! Slab si galben. Cizme groase si mari. Zdrentaros si cu mani crapate.
- Cutare!
- Aici!
- Prost!... Gura-casca... Uita-cosnita... Prost!
Asa. Prost! Cu haine fumurii de vanator, gaitanate cu verde, cu pantaloni scurti si cu cizme de lac. Copil de mosier. Pe vreme rea venea cu trasura la scoala. Si, ciudat, acestia nu erau buni nici pentru "cinci dintr-o data si oprit". Cei goi, cei flamanzi, cei din marginea orasului, cei orfani, cei umiliti, cei batuti - la cosnita. Ne alegea doi-doi. in fiece zi cate o pereche nu venea la scoala decat ca sa strige: "aici - aici - de rand la piata". si plecau acasa la Domnul Vucea, in Lucaci. Dupe ce targuiau, cocoana ii oprea toata ziua la deretecatul casei, batutul saltelelor si maturatul curtii.
Si ce lucruri bune targuia Domnul Vucea din gura pietei! Cum le mancam cu ochii, inghitind in sec! Jimbla calda de la "Ochi-Albi", alba, prajita si cu coltuc revarsat. Mirosul, si facea paralele! Dar salamul, dar costita afumata, dar halvaua, dar migdalele, dar calupurile de ciucalata, dar alunele mari si nautul prajit, dar stafidele galbene si curmalele din cutii! Pe toate le duceam la incheietura cotului. si cat erau de bune, ca mie-mi lasa gura apa, atat erau de grele. si o data n-a zis Domnul Vucea: "Na si tie una, tatarule!"
Ce ma chinuiau, din piata pana la cocoana, erau jimbla, salamul, alunele si migdalele. Eu intorceam capul de la cosnita, dar jimbla si salamul miroseau, iar alunele si migdalele sunau. Erau vii. Jimbla si salamul ma luau de nas; migdalele si alunele ma luau de urechi; toate ma intorceau spre cosnita in care purtam greutatea unei fericiri straine. Sa fi furat? Oh! taceti!... Nu stiti de cate ori m-a chinuit acest gand. Si nu m-a oprit morala crestina. Eram sigur ca Dumnezeu ar fi tinut cu mine. Dar de unde stiam eu ce insemna bacanul intr-un catastiv mic? Si n-ati cunoscut pe cocoana. Nalta, subtire, slaba si cu niste ochi... Doamne, ce ochi! Ce ochi ascutiti si cum ii jucau in cap! Ochii ei, de m-ar fi tintuit un sfert de ceas, mi-ar fi gaurit fruntea s-ar fi trecut pe dincolo. Cum ii aduceam cosnita, deschidea catastivul, citea in gand, miscand buzele, apoi se uita la mine: la mani, la gura, la san, la buzunare. Mi se parea ca ma dezbraca, ca-mi scutura albiturile, rand pe rand, una dupe alta.
Dupe cum ne deprinsese sa fim - lasi, mincinosi, paratori, lenesi - ne-ar fi fost usor sa furam, dar ochii cocoanei erau mai neindurati ca morala crestina. Eram sigur ca ochii ei, dintr-o aruncatura, cantareau salamul si numarau alunele si migdalele! Ce vise marete imi sfaramase mie scoala domneasca! in loc de palatele inchipuite, cand ma plimbam cu Grivei si cu pisica in san, gasisem niste case mici, murdare, cu tencuiala jupuita. in loc de un profesor invatat si bland, cazusem in gheara unui batran copilaros si rau. il uram, si ura mea, de victima nevinovata, n-avea nici o margine. Sa fi ars casa pe el, m-as fi tavalit de bucurie.
Acasa nu spuneam nimic. Mila mamei s-a tatii mi-ar fi ucis cel din urma pic de mandrie. Ei, cari nu lasasera pe nici unul din fratii mei sa s-apuce de negustorie, sub cuvant ca pana la stapan trebuie sa fie "slujba", sa afle ca eu, o data pe saptamana, slugarnicesc? Nu ma plangeam, dar in fiece seara, cand mama ma punea sa-mi fac rugaciunea, eu o sfarseam cu cuvintele: "Doamne, indura-te si ia pe Domnul Vucea, ca nu ne invata nimic, ne bate si ne trimete cu cosnita in piata!" Cocoana, si ea mi-era urata, dar mi-a facut pe pofta inimii, m-a razbunat de un an intreg de chinuri in cea din urma zi de examen. Eu si cu un prieten eram de rand. De dimineata ne-am dus acasa la Domnul Vuce. Era in halat. Indata ce ne vazu:
- Bine, tatarilor, foarte bine, eminenta mare, c-avem de lucru astazi! Intr-un sopron, ne arata un maldar de hamuri, verzi de musita si cu alamurile ruginite.
- Iaca, tatarilor, pana diseara e destula vreme sa curatati, sa spalati si sa ungeti hamurile.
- Dar pe noi nu ne-ai ascultat la examen, Domnule, si azi sa sfarseste examenul...
- Bine, tatarilor... nu face nimic... stiu eu ca sunteti baieti buni...
Domnul Vucea avea o cabrioleta si doua perechi de hamuri. Cand venea vacanta cumpara un cal, cand incepea scoala il vindea.Amandoi, si abia duceam hamurile. Noroc ca, daca eu eram de 9 ani, prietenul meu implinea 14.Curtea era mare si cu iarba deasa, presarata cu pajuri galbene de papadie.Sub un nuc batran, o fantana.Langa ghizdurile ei, incepuram a freca cu moloz.Domnul Vucea iesise in pridvor, gata sa plece la scoala. Dodata, se auzi glasul intepat al cocoanei:
- Asculta, unde pleci?
- La scoala, Bibiloi.
- Dar Pripasel? E o saptamana si nu l-ai gasit.
- Un tatar, Bibiloi, un craidon blestemat... O sa-l gasim... Am trimes cincisprezece scolari...
- si vino incoa odata!
Domnul Vucea, tremurand, intra in casa. Cearta incepu de la targuielile de tara, caci a doua zi de examen trebuiau sa plece.
- N-ajunge!
- Ba ajunge...
- Icrele n-ajung!
- Ba ajung...
- Castanele n-ajung!
- Ba ajung...
- Salam ai luat putin!
- Ba e destul...
Atunci vocea cocoanei se ascuti si se ridica sus de tot:
- Ajunge? ai?... E destul? ai?... Cand zic eu ca n-ajunge si nu e dastul?..si, dupe tipat, se auzi "jart, jart, trosc, pleosc". Iar Domnul Vucea, dupa fiece trosnet, zicea repede:
- Ce faci, Bibiloi? Stai, Bibiloi! Nu da, Bibiloi! Cumpar, Bibiloi!Cobori treptele pridvorului cu fata rosie ca racul.Ce minune! Ce bucurie pe mine! Eu socotisem ca numai el da altora "cinci dintr-o data si oprit". Strasnice "cinci" mancase Domnul Vucea!Lesinasem de ras. Prietenul meu zicea necontenit:
- Ce faci, Bibiloi?... Stai, Bibiloi!... Nu da, Bibiloi!... Cumpar, Bibiloi!...Abia ma potolii. imi stersei ochii de lacrami si intrebai pe prietenul meu:
- Cum se poate?... Cucoana sa bata pe Domnul Vucea?...El imi raspunse cu un aer siret:
- il bate. Cu a de astazi, eu stiu de patru ori. il bate. Ea e mai mica si el e prea mare. Ea e tanara si el batran...Nu pricepui nimic. Mai mici ce eram noi, mai tineri ce eram, si tot el ne batea pe noi...si frecand curelele:
- Dumnezeu sa-i dea zile multe cocoanei, ca tot ea, pan-o muri, o sa fie mai mica ca dansul. Pe seara, sfarsind frecatul si unsul hamurilor, trecusem in clasa a treia. Cand intrasem in scoala domneasca eram de opt ani, stiam cele patru operatii si fractiile. Acum eram de noua ani, trecusem in clasa a treia, si nu mai stiam decat adunarea si scaderea. Dar ce-mi pasa mie!... scoala domneasca...s-am plecat vesel acasa. Grivei, ca totdauna imi iesi inainte, dadu din coada si-mi linse manele.
- Mai Grivei, mai, sa te fereasca Sfantul de scoala domneasca! A doua zi ma simtii liber. Iertasem pe Domnul Vucea.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
