Intr-o zi veni la imparat o baba batrana, batrana si zbarcita, ca mine de zbarcita, si mica, mica, ca tine de mica...
- Ca mosu de mica?
- Da, ca mosu...
- Atunci nu era mica de tot...
- Asa mica de tot nu era. Si zise imparatului: "Maria-ta, pana n-oi mulge un ulcior de lapte de la Zana Florilor, ce doarme dincolo de Valea Plangerii, intr-o campie de musetel, si n-oi uda merii cu laptele ei, merii nu leaga rod. Dar sa te pazesti, maria-ta, ca indata ce te-or simti florile, incep sa se miste, sa se bata, si multe se apleaca pe obrajii ei, si ea se dasteapta, ca doarme mai usor ca o pasare; si vai de cel ce l-o vedea, ca-l preface, dupe cum o apuca-o toanele, in buruiana pucioasa or in floare mirositoare, dar d-acolo nu se mai misca"...
- Dar ce, ai adormit, flacaul mamei? Tresaream.
- A, nu... stiu unde ai ramas... la-a-a... Zana Florilor...Auzisem prin vis. Pleoapele-mi cadeau incarcate de lene, de somn, de multumire. Si ma simteam usor, ca un fulg plutind pe o apa care curge incet, incetinel, incetisor... Si bunica spunea, spunea inainte, si fusul sfar-sfar pe la urechi, ca un bondar, ca acele cantece din burienile in care adormisem de atatea ori.
- Si imparatul a incalecat pe calul cel mai bun...
- Cel mai bun... inganam eu, de frica ca sa nu ma fure somnul.
- ... Si-a luat o dasaga cu merinde si a plecaaat...
- ... Si-a plecaaat...
- Si s-a dus, s-a dus, s-a dus...
- ... Si s-a dus, s-a dus...
- Pana a dat de o padure mare si intunecoasa...
- ... Intunecoasa...
