|
Mai intai, Vitoria ceru sfatul preotului din sat si, desi el incerca sa o linisteasca, temerile ei nu disparura. Apoi, vrajitoarea din sat, baba Maranda, ii spuse cu un glas soptit ca sotul ei era mort. Aceste cuvinte o zguduira, dar nu o slabira. Vitoria, cu gandul la dreptate, isi chema fiul, Gheorghita, de la stana si ii spuse: "Nechifor al meu e undeva, asteptand sa-l gasim. Iar dreptatea o vom face cu baltagul!"
Impreuna, mama si fiul isi luara ramas-bun de la casa si pornira pe drumuri lungi si grele. Prin sate si targuri, Vitoria intreba pe toata lumea daca il vazuse cineva pe Nechifor. Oamenii ii spuneau povesti despre un barbat vesel, cu ochii ageri, care cumparase oi si plecase spre casa insotit de doi ciobani. Calatoria ii duse pana in Dorna, unde li se confirma ca Nechifor fusese vazut pentru ultima oara cu doi straini: Bogza si Cutui.
Drumul continua printre munti, paduri si ape vijelioase. Intr-o zi, Vitoria si Gheorghita gasira semnele care dovedeau adevarul amar. Intr-o prapastie, oasele lui Nechifor zaceau sub cerul liber. Femeia, cu durere in inima, dar cu mintea limpede, intelese ca sotul ei fusese ucis pentru oi si banii pe care ii purta. Cu lacrimi in ochi, ingenunche in acel loc si se ruga, promitandu-i lui Nechifor ca va face dreptate.
Organiza o inmormantare demna pentru sotul ei. La praznic, in fata celor adunati, Vitoria il chema pe Bogza, unul dintre ucigasi, sa dea socoteala. Isi folosise istetimea si vorbele mestesugite pentru a-l face sa-si piarda cumpatul. Gheorghita, tinand baltagul in mana, statea gata sa-l apere pe tatal sau chiar si dincolo de moarte. Confruntat cu dovezile, Bogza ceda si marturisi totul.
Legea isi facu dreptate, iar Vitoria, cu Gheorghita alaturi, se intoarsera acasa. Pe drum, femeia privea muntii care i-au fost martori. Stia ca isi implinise datoria fata de barbatul pe care-l iubise si fata de Dumnezeu. Casa lor nu mai era aceeasi, dar Vitoria ramase, ca si muntii, neclintita si mandra.
SFARSIT.
|
