|
|
|
|
 |
| |
E MULT, foarte mult de atunci.
Pe vremea aceea era stapan peste tot Cerul si Pamantul un zeu foarte puternic. Si cand fu aproape de moarte, zeul acesta imparti mostenirea lumii intregi intre cei doi baieti si o fata pe care ii avea.
Fetei, pe care o chema Amaterasu, ii dadu Soarele; baiatului mai mare, numit Susanoo, ii darui Marea, iar celui mai mic, Luna, fiindca era de pe atunci o fire linistita; chipul lui bland se poate vedea si azi cand e luna plina.
Amaterasu fu fericita cu alegerea parintelui ei. Isi lua numaidecat imparatia in primire, bucuroasa ca poate face atata bine oamenilor, animalelor si plantelor, cu caldura si lumina Soarelui.
Din toti trei, Susanoo nu fu de loc multumit cu mostenirea primita si se arata foarte suparat cu Marea, partea ce-i venise lui.
-Dar ce? Eu stau intr-un loc umed si rece, in timp ce sora-mea se rasfata in caldura?
De necaz, se repezi pe Cer, dadu buzna in odaia frumoasa dinauntru Soarelui, unde surioara lui invata pe fetite sa teasa panza in fire de aur si de argint, se napusti pe gherghefuri si pe razboi, le strica si le rupse firele, bagand groaza in bietele fete.
Amaterasu, inspaimantata, o rupse la fuga afara si se ascunse intr-o pestera din creierul muntilor.
Si cum se inchise in pestera, cum se cufunda toata lumea in intuneric bezna, ca doar ea era Zeita Soarelui si putea sa faca lumina ori intuneric dupa bunul ei plac. Ba, oamenii spuneau ca lumina Soarelui izvoraste din ochii ei stralucitori.
Atunci ceilalti Zei ramasi in intuneric au fost tulburati si deznadajduiti. Ce sa faca ei, sa aduca iarasi lumina pe lume? S-au chibzuit in tot felul si iata ce au hotarat: si-au amintit ca Amaterasu era din fire curioasa - ca de! doar era femeie si au pus pe o alta zeita sa danseze in fata pesterii unde se ascunsese Amaterasu; iar in jurul dantuitoarei, ceilalti Zei au inceput sa cante si sa rada, ba au mai pus si pe cocosi sa le dea ajutor.
Cand a auzit atata zgomot, Amaterasu, curioasa, a crapat nitel intrarea pesterii, ca sa vada ce e. Zeii, care atata asteptau, i-au pus in fata o oglinda si i-au strigat:
-Uita-te aici, la aceasta noua zeita, mai frumoasa decat tine!
Amaterasu, care vedea pentru prima oara o oglinda, nu si-a inchipuit ca ceea ce privea ea acolo nu era decat chipul ei rasfatat in oglinda. Si, din ce in ce mai curioasa sa vada cum danseaza noua zeita, a iesit afara.
Atunci, un zeu voinic, care se atinea la gura pesterii cu un bolovan cat toate zilele, a astupat repede intrarea, incat zeita, ramanand afara, n-a avut altceva de facut decat sa se intoarca in odaia sa din Soare.
Iar pe fratele ei zeii l-au pedepsit, de teama sa nu mai faca vreo pozna, dandu-l afara din lumea zeilor.
Bietul Susanoo, izgonit din Cer, a fost silit sa se coboare pe pamant.
Aci, pe cand se plimba pe marginea unei ape mari zari pe un om batran si o femeie batrana, tipand si plangand si imbratisand pe fata lor.
-Ce e? Ce va bociti? Intreba Susanoo.
-Uite, spuse mosul, am avut opt fete; da, vedeti dumneavoastra, langa coliba unde locuim e o balta si-n balta sade un balaur grozav de mare.
-Un balaur cu opt capete, zise baba.
-Si in fiecare an o data, balaurul iese de acolo si ne mananca cate un copil. Acu am mai ramas doar cu fata asta si azi e ziua cand balaurul trebuie sa iasa s-o inghita si pe ea.
Si bietii oameni se pusera iar pe plans.
-Nu va fie frica, le spuse Susanoo. Eu pot sa va scap de fata. Uite ce sa faceti: luati opt hardaie mari, umpleti-le cu rachiu tare, puneti-le unul langa altul, intr-u loc, si plecati de acolo.
Oamenii asa facura. Si abia ispravira treaba, ca si zarira dihania apropiindu-se. Era asa de lunga, ca de abia isi tara corpul de opt dealuri si opt vai.
Acu balaurul avea el opt capete, dar avea si opt nasuri, asa ca pe fiecare nas il gadila mirosul tare de rachiu.
Baga cate un cap in cate un hardau si bau, si bau, pana ce se imbata mort, de i se balabaneau balaurului cele opt capete somnoroase, ametite de bautura.
Cand adormi bine, Susanoo, care atata astepta, se repezi cu sabia sa si ii taie pe rand toate cele opt capete, iar pe urma ii sfarteca si corpul in bucati.
Dar cand sa-i taie coada, ce sa vezi, lucru de mirare! Sabia i se franse in doua. Si pentru ca balaurul murise, de nu mai era nici o primejdie, se apropie mai bine sa caute in coada balaurului si dadu de o sabie cum nu se poate mai frumoasa, impodobita cu pietre scumpe.
Cand vazura mosneagul si baba dihania rapusa si singura lor fiica ce le mai ramasese, vie si nevatamata, nu mai putura de fericire. Cu ei veni si fata sa-i multumeasca, si cum era chipesa si mandra, Susanoo o indragi si se insura cu ea. Dar cu fata se purta foarte bland, nu cum facuse cu soru-sa.
Si locuira fericiti la un loc cu parintii fetei. Iar cand, dupa multi ani, muri mosul si baba, si, mult mai tarziu muri Susanoo cu nevasta-sa, sabia cu pietre pretioase ramase mostenire copiilor lor, si pe urma nepotilor si stranepotilor, si tot asa din tata in fiu, pana ce ajunse in mainile Mikadoului, imparatul Japoniei care o pastreaza bine, ca pe cea mai scumpa comoara.
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
