Pentru Scoala
Horoscopul zilei
Cultura generala
Conform unei legende din secolul 19, Adevarul si Minciuna se intalnesc intr-o zi. Minciuna ii spune Adevarului: ''Astazi este o zi minunata!'', Adevarul se uita pe cer si constata ca ziua chiar era minunata. Ei petrec ceva timp impreuna, ca mai apoi sa ajunga la o fantana. Minciuna ii spune adevarului: ''Apa este foarte buna, hai sa facem o baie impreuna''. Adevarul, din nou suspect, verifica apa si descopera intradevar ca aceasta este foarte buna. Se dezbraca amandoi si incep sa faca baie. Deodata, Minciuna iese afara din apa, se imbraca cu hainele Adevarului si fuge. Furios, Adevarul iese afara din fantana si merge sa caute Minciuna pentru a-si recupera hainele. Oamenii, vazand Adevarul gol-golut, isi muta privirea cu ura si dispret. Dupa un timp, bietul Adevar se intoarce in fantana si dispare pe vecie, ascunzandu-si rusinea. De atunci, Minciuna face incojurul lumii, imbracat ca Adevarul, satisfacand nevoia societatii, pentru ca, oamenii, in orice caz, nu doresc sa vada Adevarul gol-golut.
› vrei mai multBancul zilei
Un batran care vine beat de la carciuma, mergand in zig-zag si facand mari eforturi sa isi mentina echilibrul. Batrana sa consoarta il intreaba:
- De ce mergi stramb? ; la care el raspunde:
-Ma alearga un caine!
Shop Clopotel.ro
| Versiune pentru imprimare |
Oda asupra aniversarii de 2 septembrie 1829IVeacurile si anii se nasc, trec, se strecoara, Se duc cu-acele zile ce s-au aflat privind A lumii incroire si au vazut, fecioara, Din mana celui vecinic natur-abia iesind; Dar tu, zi augusta, nascusi intr u marire, Statusi cu mare slava, si-n slav-a ta sfintire Lumii celei uimite zambind ii arata Ca treci, dar pomenirea-ti in veci nu se va sterge. Si va umplea pamantul, si ne-ncetat va merge Din om, din loc, din veacuri asa cum rasuna. II Stapanul veciniciei, in fapta sa cea mare, Cand soarta din vointa-i pe univers a pus, D-atunci tu hotarata ai fost intru pastrare In sanul acel tainic vecilor far\''apus, Ca sa rasari odata cinste la omenire Si a crestinatatii prescrisa implinire, Drepturi de ani pierdute noroadelor a da. A ta ivire fuse la cer indestulare Si pe pamant il puse in vecinica mirare. Trecusi, dar niciodata noi nu te vom uita. III Trufasa-ti aurora, eu fruntea-ncoronata, In mana cu maslinul, in slava nainta, S-o noua sarbatoare, in tabara cantata, Din cerul cel prea rumen pamantului vestea. Nainte de ivire-ti, ca zambetul nadejdii, In inime viteze ce-au infr untat primejdii, Tu ca un foc in ele luceai dumnezeit. De mii de ori rasara soarele si sfinteasca, Caci dulcea ta lumina in veci o sa luceasca In sanul omenirii ce tu ai slobozit. IV Iadul jurat osandei, din vecinica urgie, Scrasnindele lui furii din sanu-i a suflat; S-a lui prea credincioasa, prea draga-i tiranie, Fatal, repede inger, pamantu-a-nconjurat. A ei urma-n tot locul ramase insemnata; Dar atintat strabate, ochiu-i zavisnic cata, Ocheste si alege al luminarii loc. Amar zambeste, suna fiarele-apasatoare, Pune-un picior statornic, gheara-i omoratoare Sugr uma, desfraneaza, doboara, pune foc. V Anii posomorarii, robiei-ndelungate, Gemete, jertfe, sangiuri intins iti vor descri; Eu cant a ta ivire, faptele laudate, Slavesc eu slobozirea ce-n tine rasari. Vitejii Miezii-noptii ai lor ochi atintara Pe drumul unde dreptul si crucea le-aratara Si p-aripile slavei aicea au zburat. Cu-al lor de martir sange, cu bratul plin de fala, Au inecat ei iazma si spaima infernala, Si tu lumii cu pacea in maini te-ai aratat. VI Grecii, ce detunara cu jugul si robia, Pe fruntea ta-nsemnata citira soarta lor; Romanul, ce pierduse si drept, si datoria, In zambetul tau vede p-al sau aparator; Serbia-n el cunoaste patria, Dumnezeul; Tu ai deschis Bosforul si tu nalti caduceul Ca sa vesteasca lumii comerciul cel bogat. O, fiica indurarii d-acea cereasca raza! Spune-mi: iti era randul ca lumea sa te vaza, Sau te-a grabit acela crestinul imparat? VII Romanul ajunsese a moliciunii prada, Braturile ce veacuri au aparat ast loc De tot afemeiase acea vrajmasa sfada, Si armele pierdura mantuitor ul foc. Stinse de stralucire, cuprinse de rugina, Unealta vicleniei, arma mana straina, Si pamanteanu-ajunse strain si calator. A! sa lasam uitarii pe cei ce se-ntrecura Sa unelteasca raul... iata-i! trecand, trecura Ca visurile noptii, ca pomenirea lor. VIII Fiinta ta desteapta a noastra tinerime Si face sa s-auza acel razboinic glas; Pe ea vechile steaguri destinde cu marime S-ostasii cei prea tineri pasesc cu mandr u pas. Hotar ul ce natura ne-a pus spre aparare Si peste care sila trecu intru calcare Tu ni-l intorci si iara la loc tu il stramuti. O, zi rara, ce-n veacuri cu anevoie vine! Din ceruri mangaierea sa fie ea ca tine. Sau tu ale ei fete viind te impr umuti? IX Cand semnul judecatii va trambita marire, Cand vremea se va strange din vecinicul sau zbor, Cand veacurile-ntoarse si stand in marmurire Destinse vor raspunde l-al lor judecator S-orice minut atuncea va fi in cercetare, Zi ce renasti noroade, spune-mi: atunci pe care Vei arata-mplinirea astor vointi ceresti? Pastreaza al lui nume-n tine cu cinstire Celui ce-a-nvins noroade cu-a sa milostivire Si ale sale fapte cu fala sa vestesti. X Te cant eu in toti anii, augusta zi senina; Dar dupa cum romanii pe tine te slavesc, Fii si tu lor asemeni si vesela, si lina: Vezi c-ale mele canturi in veci nu lingusesc. Dar gurile gheenei s-asupra ta scrasnira Si vorbele din ele ca serpi ne ingrozira De-nveninarea lumii... Himere d-osandit! O, cer! cand adevarul astfel de cr ud s-ar face, Cantarea-mi ar fi hula si in uitare-ar zace, Si muza-mi... criminala! Dar tu ai dovedit, O, generos monarhe! s-a fost in mana ta D-oricare rautate veninul a seca, Ca amutind sa taca vicleana limba sa. |