Pentru Scoala
Horoscopul zilei
Cultura generala
Broasca raioasa bruna (Bufo bufo) este cea mai toxica specie de batracian din Romania si Europa. In Romania este cea mai mare broasca. In captivitate poate trai pana la varsta de 36 ani. In dosul ochilor are cate o glanda parotoida mare, ovala sau in forma de semiluna cu care secreta substante veninoase (bufotoxine) ca sa se apere de dusmani.
› vrei mai multBancul zilei
Era o data unul in tren si se ducea la baie.Fiind prost intra in toilete, se vede in oglinda si zice ca e cineva inauntru.Dar nu era nimeni
altcineva decat el.
Sta la usa o ora, doua, trei dar nu iese nimeni, nici nu avea cine.
Norocul lui este ca pe atunci trecea pe acolo contrololul cu un politist.
Omul:Domnule politist este un om in toilete care nu mai iese. Sta acolo de trei ore si nu mai iese.
Politistul intra si spune(si el prost):Sa traiti domn sef.
vazandu-se si el in oglinda.
Shop Clopotel.ro
| Versiune pentru imprimare |
Crima din soseaua Stefan cel mareiesisem de la scala sufocat de stele, naclait de stelemuscat de paienjenii galbeni stelari era toata bolta stea langa stea si stanioluri, cioburi, celuloide si peruzea zornaiau, palpaiau, era atat de scantaietoare zapada incat nu mai puteai sa mai stii care sunt stelele si care e strada. la fondul plastic, spre romana, stelele din ce in ce mai apoase, microbi transparenti, cu protoplasmele de matase se-mpiedicau de vitrine, se xeroxau pe capote se stampilau pe fetele costoboce, cumane si vizigote, fete fantastice de pietoni. era intuneric plombat cu neon. eram azuriu, ametit. - pardon, nu stiti cat e ceasul? va rog frumos! in jur, pustiu, case si garduri. palide strangeri de inima. echipament sportiv, stilouri si ceasuri. nelinisti, extaze, iar strazile - rame, cobre, naparci. cine putea sa intrebe? cine mi-a pus drugi de gheata pe ochi? tu esti, bebe? tu esti mama? nu, nu port ceas, nu fumez, nu stiu unde este strada crizantemelor. mi-era frica, stomacul imi patrunsese in teasta dar ma luase de brat domnisoara nevasta si ma freca de negri prin fata la Hotel Dorobanti sub stele, sub jade, ametisturi si brilianti. si brusc am realizat: era zapada, zapada frumoasa care ne iubea cu gura taioasa. pe drum am vorbit, n-am vorbit, o barfa subtire pe cand aerul se tragea in eprubete si in clistire si globuri de barbati se spargeau de colturi de stea. am dus-o in camera mea am pus caseta cu Bob Dylan. si deodata, cu hainele in ruine, ma rasturna cu o mana in beregata pe somiera si pe perna rombata, rozandu-ma, dumicandu-ma cu masina de scris, purtandu-ma calare prin realitate, halucinatie, vis, prin adevarat! si prin nu se poate! prin lasa-ma, iarta-ma, tu femeie doldora de carate, tu, fulg langa fulg, ticnit-o, dragoste... pe pavajul de sticla, portarul in ghete de sticla si motanul in labe de sticla vazura prin rosia pacla si mai tarziu raportara: - era un fel de femeie, iesind din lift si din scara, parea ca lesina, ca suspina, ca plange dar din zulufii uzi ii atarnau cristale de gheata rosii de sange si lasa un lac de sange si urme din cizmulita - si, mai zic eu, ar fi un amanunt agravant... - a iesit translucida in instelarea de diamant. am urmarit-o. a luat-o prin Piata Romana. apoi in sus pe langa fodul plastic si scala pe langa vitrinele inca luminate, cu pixuri, bauturi, calendare, pe langa vargatele troleibuze - dar, zise motanul, avea un ruj de cianura pe buze si cand zambea, se cangrena strada... - si brusc zapada incepuse sa ninga peste cornise, pe burlane, pe aleile parcurilor pe capotele autoturismelor, pe gulerele paltoanelor depunandu-se in straturi scantaietoare pe toti atomii de sub stelele rotitoare. - in fine, intrerupse motanul, ne-am intors cu fata la zid, caci prea impudica si luminoasa era Moartea. |