Inovatiile din marile imperii ale Antichitatii

Interactiunea dintre mijloace si modalitati de razboi si comunitatea umana organizata apare in mod evident in dezvoltarea armelor si a armamentului in cadrul marilor imperii din Antichitate; acolo unde exista un suveran sau o elita cu surse financiare importante si o influenta sociala pe masura, se inregistreaza o evolutie a armelor si a tehnicii de razboi.

Este cazul carelor de razboi mesopotamiene, egiptene, miceniene si chineze din epoca Shang (mileniul II i.Hr.), prin care s-a incercat sa se combine raza de actiune a armelor de azvarlire cu protejarea luptatorului si rapiditatea insasi a mijloacelor de transport, creand posibilitatea de infrangere a unui dusman constrans sa actioneze pe jos si numai intr-o confruntare de aproape.

Un caz diferit este acela privind preponderenta elementului de infanterie in civilizatia greaca ppstmiceniana, cu falangele de hopliti (siruri stranse de razboinici pedestri cu lanci lungi, sabii si scuturi) lansate de orasele-state grecesti si de Alexandru cel Mare si care se dovedesc in stare sa distruga cavaleria de temut a persilor: egalitatea cetatenilor in orasele-state a avut un corespondent in planul armamentului, o crestere a importantei politice si a ponderii militare a infanteriei fata de cavalerie - arma tipica a oligarhiei nobiliare. Pe de alta parte, enorma dezvoltare a armamentului naval atenian din sec. V si VI i.Hr. a fost indisolubil legata de prezenta in Atena a „thetilor", cetateni in deplinatatea drepturilor, dar saraciti, care puteau sa castige ceva pentru a trai din inrolarea ca vaslasi pe triremele statului.

Acelasi tip de relatie apare intre cetatenii romani (cu respectivele drepturi si privilegii) si serviciul militar in cadrul infanteriei din sanul legiunii, care a ramas adevaratul pivot al puterii romane, pana cand, in perioada tarzie a imperiului (sec. III-V i.Hr.), in armata romana au fost inrolati in mod masiv mercenari germani.